vineri, 20 mai 2016

A Court of Thorns and Roses

Hei!
N-am postat nimic în ultimele zile, pentru că m-am simţit destul de descurajată, având în vedere ca abia am început acest blog, iar gândurile pesimiste si paranoice nu au ezitat să mă bântuie. 
În ultimele zile am reuşit să citesc multe cărţi, iar cea pe care am terminat-o ieri este A Court of Thorns and Roses de Sarah J. Maas. Acum câteva zile a apărut al doilea volum din trilogia din care aceasta carte face parte, drept pentru care m-am gândit s-o citesc. Am pariat cu cel mai bun prieten al meu pe 10 lei că o voi termina într-o zi si jumătate. Surpriză, am castigat! Am terminat-o in exact 24h.
      Povestea urmăreste aventurile unei fete pe nume Feyre, care trăieşte într-o lume în care se află două specii: Zânele, cele care conduc şi oamenii, care sunt despărtiti de fae prin intermediul unui zid magic (care în imaginaţia mea arată ca cel din GoT).Feyre este un om, bineînţeles foarte sărac. Aceasta incearcă să aibă grijă de familia ei care locuieşte într-o cocioabă în pădure, astfel vânează pentru surorile si tatăl ei. 
     Într-o zi, găseşte un lup imens în apropierea zidului. Stiind ca ca este un fae, plina de ură faţă de specia lui, îl ucide. Un lord al zânelor o pedepşeste, astfel îi oferă şansa de a evita executarea, în schimb ca ea să trăiască pentru tot restul vieţii ei la palatul lui.
După cum probabil unii dintre voi aţi observat, cartea este o repovestire de la Frumoasa şi bestia. Mie personal cartea mi-a plăcut, i-am dat 4/5 stele pe goodreads. Sarah J. Maas a scris şi seria Tronul de Cleştar, cărţile sunt disponibile la Editura Rao, dacă vă interesează. Le-am citit pe toate si le ador. Cartea asta, din câte am auzit, o să apară în curând tot la Rao.
      Aceasta a fost o recenzie scurtă, nu prea detaliata; ştiu, dar nu am dorit să mă repet la părerea proprie sau să las spoilere, pentru că şi-ar fi pierde farmecul. Sper că v-a placut postarea mea şi ne revedem în viitorul apropiat. 

O zi bună,
Audra.